miercuri, 7 august 2013

ODA 39



    ODA 39.

    Una din odele care fac referire la evenimentele din Evanghelii - atunci când Domnul nostru merge pe Marea Galileii.

    1 Râurile mari sunt puterea Domnului:
    2 și îi răstoarnă pe cei care Îl disprețuiesc: și rătăcesc în căile lor:
    3 Iar adâncul apelor şterge urmele lor, cuprinzându-le trupurile și nimicindu-le viaţa.
    4 căci apele râurilor acţionează mult mai repede decât iuţeala fulgerului; dar cei care le trec în credință, nu sunt atinşi;
    5 căci cei care merg pe ele, fără prihană, nu trebuie să aibă teamă.
    6 Pentru că în ei se află semnul Domnului, iar semnul este calea celor care trăiesc în numele Domnului;
    7 Îmbracă-te, prin urmare, în sfinţenia Celui Preaînalt, și cunaşte-L, și vei trece fără pericol, pentru ca râurile ţi se vor supune
    8 Domnul ne-a făcut o punte din cuvântul Său; pentru ca El a mers pe ape cu picioarele goale:
    9 iar urmele Lui au rămas neşterse pe apă, și neatinse, asemenea trunchiului unui copac care pluteşte nevătămat.
    10 și valurile s-au ridicat de o parte şi de cealaltă, însă urmele Domnului nostru, Mesia, au rămas neclintite fără să poată fi şterse sau vătămate în vreun fel.
    11 Şi astfel a deschis calea celor care vor trece apele prin El, urmând credinţa Lui, și se închinându-se numelui Lui.
    Aleluia.



____________

Imaginea: Julius Schnorr von Carolsfeld 
Joseph and Potiphar’s Wife




0 comentarii:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks
 

Copyright © Solomon si David Design by Free CSS Templates | Blogger Theme by BTDesigner | Powered by Blogger