luni, 16 iulie 2012

Odele lui Solomon - Oda 12



    Oda 12

    Cuvântul Adevărului m-a umplut, ca să pot să-L vestesc.
    Şi ca o revărsare de ape, Adevărul se revarsă din gura mea şi buzele mele vestesc roadele Sale.
    El a făcut cunoştinţa Lui îmbelşugată întru mine. Pentru că Gura Domnului este Cuvântul Cel adevărat şi Uşa a Luminii Sale.
    Şi Cel Prea Înalt L-a dat pe El veacurilor Lui, care sunt cântăreţi ai frumuseţii Lui şi povestitori ai slavei Lui, mărturisitori ai scopului Lui, şi predicatori ai gândului Lui şi învăţători ai lucrării Lui.
    Căci delicateţea Cuvântului este de negrăit şi după cum Îi este rostirea, tot astfel Îi este şi iuţeala şi agerimea. Căci fără de hotar sunt Căile Lui.
    Şi El niciodată nu cade, ci rămâne în picioare şi nimeni nu poate înţelege pogorârea Lui ori Calea Lui.
    Şi după cum Îi este lucrarea, aşa Îi este şi împlinirea, căci El este Lumina şi Răsăritul gândirii.
    Prin El veacurile au vorbit unul către altul şi prin Domnul au fost ele, cele ce erau în tăcere.
    Şi din El a venit iubirea şi înţelegerea şi ele au grăit una către alta cele ale lor.
    Şi ele au fost pătrunse de Cuvântul şi au ştiut pe Cel Ce le-a făcut, căci erau în armonie.
    Căci gura Celui Prea Înalt le-a vorbit lor şi tâlcuirea lui a înflorit prin El.
    Căci locul de sălăşluire al Cuvântului este omul şu adevărul Lui e iubirea.
    Fericiţi cei ce prin El le-au înţeles pe toate şi l-au cunoscut pe Domnul intru adevărul Lui.
    Aliluia.

0 comentarii:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks
 

Copyright © Solomon si David Design by Free CSS Templates | Blogger Theme by BTDesigner | Powered by Blogger