ODA 6.
(Primul secol de universalism este relevat într-un mod interesant, în versetul 10.)
1, Când se trece mâna peste harpă, corzile încep să vorbească.
2 Aşa grăieşte către oameni Duhul Domnului, iar eu vorbesc prin iubirea Sa.
3 El (Duhul Sfânt) nimiceşte ceea ce este străin, şi tot ceea ce este amar:
4 Căci astfel a fost de la început şi aşa va fi până la sfârşit, şi nimic nu ar trebui să-I fie vrăjmaş, şi nimic nu ar trebui să I se ridice împotriva.
5 Domnul a înmulţit cunoaşterea Sa, şi este dornic ca aceste lucruri să fie cunoscute tuturor, căci, prin harul Său ni s-au dat nouă.
6 şi ne-a dat să lăudăm numele Lui: sufletele noastre aduc lauda Duhului Sfânt al Său.
7 Căci El a pornit ca un firicel de apă şi a devenit un râu mare şi larg;
8 Totul a fost inundat şi distrus şi (apa) a ajuns la Templu:
9 iar piedicile fiilor oamenilor nu au putut să-l zăgăzuiască, nici arta celor pricepuţi a seca apele;
10 Şi acesta s-a întins pe faţa întregului pământ, şi a umplut tot: şi tuturor celor însetaţi de pe pământ li s-a dat să bea din el;
11 şi le-a fost potolită setea şi liniştită: căci Cel Preaînalt pe Sine S-a dat.
12 Ferice de cei cărora li s-a dat în pază apa a Lui:
13 Căci ei şi-au umezit buzele uscate, şi s-au ridicat din neputinţa;
14 iar sufletele care se apropiau de pieire au fost scoase din moarte:
15 Şi toţi cei căzuţi s-au îndreptat şi au înviat:
16 A dat putere slăbiciunii lor şi lumină ochilor lor:
17 Toţi cei care l-au cunoscut pe Domnul, au înviat cu apa vieţii pentru totdeauna.
Aleluia.
____________
Imaginea: Julius Schnorr von Carolsfeld
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu