ODA 5.
(Un lucru ciudat, Oda aceasta a apărut într-un discurs al Salomeei dintr-o altă veche lucrare numită Pistis Sophia.)
1 Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai făcut să Te iubesc;
2 O, Tu, Cel Preaînalt, nu-ţi întoarce fata Ta de la mine, pentru că Tu eşti speranţa mea:
3 De bună-voie am primit harul tău, iar eu prin el vreau să trăiesc:
4 duşmanii mei vor veni şi nu mă vor vedea:
5 Un nor de întuneric va cădea pe ochii lor, şi apăsarea nopţii îi va închide:
6 şi nu vor avea nici o lumină ca să vadă: şi nu vor putea pune stăpânire pe mine.
7 Sfătuitorul lor va fi întunericul cel adânc, şi gândurile lor rele, lasă-le să cadă pe capetele lor:
8 pentru că toate ce le-au gândit, nu au reuşit:
9 Nădejdea mea este în Domnul, şi nu mă voi teme, şi pentru că Domnul este mântuirea mea, frica mea nu va mai fi:
10, iar El este ca o coroană pe capul meu şi eu nu trebuie să-L schimb; chiar dacă totul se va cutremura, trebuie să mă opun cu fermitate;
11 şi, dacă toate lucrurile ar trebui să piară, eu nu voi pieri, pentru că Domnul este cu mine şi eu sunt cu el.
Aleluia.
____________
Imaginea: Julius Schnorr von Carolsfeld
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu