Odele lui Solomon - Oda 06

Oda 06




Aşa cum vântul mângâie harfa şi strunele vorbesc,
Tot aşa Duhul Domnului grăieşte prin mădularele mele şi eu grăiesc prin iubirea Lui.
Căci El pierde tot ceea ce e străin şi toate sunt ale Domnului.
Aşa a fost de la început şi va fi până la sfârşit.
Aşa că nimic nu va fi împotrivitor şi nimic nu se va ridica  contra Lui.
Domnul şi-a înmulţit cunoaşterea şi a fost râvnitor ca aceste lucruri, care prin har ne-au fost dăruite nouă, să fie cunoscute.
Şi lauda Lui ne-a dat-o nouă în numele Lui şi duhul nostru laudă Duhul Său Cel Sfânt.
Căci a venit un torent şi a devenit un râu mare şi larg, şi a potopit şi a luat cu el totul şi le-a dus la Templu.
Şi digurile zidite de fiii oamenilor n-au putut să-l oprească, nici meşteşugul celor ce opresc apele.
Căci s-a răspândit pe suprafaţa întregului pământ şi pe toate le-a umplut. 
Şi au băut toţi însetaţii pământului, şi setea lor s-a potolit şi s-au săturat.
Căci li s-a dat să bea de la Cel Prea Înalt.
Binecuvântaţi, deci, sunt slujitorii acestei băuturi, cei care au fost încredinţaţi cu apele Lui.
Ei au răcorit buzele însetate şi au ridicat voinţele slăbănogite.
Chiar cei ce erau la hotarele morţii au fost întorşi dintre morţi.
Şi ramurile ce erau căzute le-au îndreptat şi le-au refăcut.
Ei au dat putere întoarcerii lor şi lumină ochilor lor.
Căci fiecare i-a recunoscut în Domnul şi au vieţuit lângă apa vie a veşniciei.
Aliluia.