2 Căci de la Tine sunt mângâierile mele şi bucuria mea.
3 Nu îndepărta de la mine îndurările Tale, Doamne, şi nu lua bunătatea Ta de la mine.
4 Întinde către mine, Doamne, totdeauna dreapta Ta, şi fii povăţuitorul meu până la sfârşitul veacului, după bună voirea Ta.
5 Ajută-mă să fiu bineplăcut înaintea Ta, pentru slava Ta şi pentru numele Tău Cel Sfânt:
6 Fereşte-mă de rău, şi blândeţea Ta, Doamne, să rămână cu mine, şi roadele dragostei Tale.
7 Învaţă-mă Psalmii adevărului Tău, ca să rodesc în Tine:
8 şi deschide-mi harpa Duhului Tău cel Sfânt, şi cu toate notele Sale am să te laud, Doamne.
9 Şi după mulţimea îndurărilor Tale, dăruieşte-mi după voia Ta, şi grăbeşte să asculţi cererile mele, căci numai Tu ai puterea să împlineşti nevoile mele, Doamne.
Aleluia.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu